Trecem tacuti prin viata prea singuri prea stingheri
privim mereu in urma tanjind prizonieri
cladind din ochi mansarde cu asteptari in doi
scaldand mereu privirea in reci,albastre ploi .
Pierduti pe alte drumuri cu suflete-n uitari
ingenunchiati de grija ,ucisi de nepasari
purtam murdari pacatul cu iz de lumanari
privind inspre lumina catand spre cer iertari.
Ne plangem existenta prea lasi , prea seci, prea goi
e poate mult mai simplu sa spui ca ai nevoi
si sa intinzi doar mana sa stai si sa astepti
ca poate-o sa se-astearna in palma-ti noua vieti.
