luni, 17 decembrie 2012

Scrisoare catre Mos Carrefour


Pe la colturi unii spun
Ca exista Mos Crăciun
Ca de-i scrii are sa vina
Sa-ti aduca-n dar lumina...
Eu i-am spus ca vreau masina...
Ce sa-i faci ...Moșu-i batran
Nu aude tot ce-i spun.

Anu asta scriu scrisoare
Catre marea adunare
De la Carrefour Promenada
Moșule sa nu-ti bagi coada !
Ca batran cum mi te stiu
Am sa-ti cer un mercedes
Si-ai sa-mi pui in cizma-un dres.

Cum ziceam...despre scrisoare
As putea cu voce tare
Sa cer PRIMA-n sac mai MARE...
Dar n-as vrea sa stric traditii
N-am in ganduri alte-ambitii
Nici nu cer pe-ascuns POZITII.
Asa c-am sa scriu-n scrisoare
Despre prima mea cea MARE.
Sa nu-auda Moș- saracu`
Sa mi-aduca-n dar doar ...SACU`.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Povestea bradutului de Craciun







A fost odata ca niciodata in tinuturile indepartate ale Romaniei ,undeva in mijlocul padurii unde piciorul de om nu prea se incumeta sa paseasca , un pui de brad si familia sa.Crescut de cand se stia printre ai sai bradutul sub ocrotirea si povetele parintilor, a tinut piept vantului  si ploii rece ,vreme de trei anisori .
          Era o zi obisnuita de iarna cand pamantul ,imbracat in vesminte albe tremura sub caldura soarelui abia rasarit .Vantul aducea dinspre locul despre care auzise din povestile bunicilor ca se afla un  sat, norisori de fum rataciti  ce-l duceau cu gandul la pasarile ce-i impodobeau mai ieri crengile tinere si care plecasera prea devreme si fara macar sa-si ia ramas bun de la el.
-Oare se vor mai intoarce?se intreba el.
Acest gand ii zburli umpic frunzele si probabil avea sa-i dea de furca toata ziua daca dinspre casa padurarului ,singura pe care o putea zari undeva in vale,nu se auzeau niste zgomote ciudate ,ascutite si calde ce semanau umpic cu ciripitul dragelor sale prietene  Pe masura ce se apropiau de el sunetele erau mai intense.Dintr-o data dintr-un luminis au aparut doua mogaldete mici si saltarete ce se agitau tinandu-se de maini si invartindu-se in jurul lui .
-Tati ,Tati...putem sa-l luam pe acesta? intreba creatura mica cu parul lung si blond ca papadia.
Prin spatele bradutului aparu un om inalt ,robust,imbracat in verde ce tragea dupa el o traznaie din lemn ce aluneca usor ,lasand in urma sa urme  fine pe zapada alba.
Acesta a clatinat din cap si a scos din tolba ce o purta prinsa pe spate un fierastrau vechi cu maner de lemn vopsit in negru.
Bradutul ametit de agitatia din jurul sau a inceput sa-si agite crengile in sus si-n jos ,ajutat de vant incercand sa alunge cumva strainii ce sosira nepoftiti si preluara cumva controlul asupra tot ceea ce el numea “acasa” .Vocea tremurata a mamei sale se auzi  cald imbarbatandu-l si atingandu-i usor crestetul capului :
-Ai fost ales!A sosit clipa despre care ai auzit atatea.
Dintr-o data a simtit cum trupul I se ridica in aer usor pentru ca apoi sa se lase placut in jos pana la pamant .In cateva clipe a inceput sa pluteasca prin zapada indepartandu-se incet de ai sai.
-Ai fost ales !Ai fost ales...se auzea soptind ca un ecou padurea.
Pentru un moment a crezut ca viseaza .Vocile celor dragi s-au pierdut  incet incet sub zgomotul saniutei ce fugea la vale.Si-a inchis ochii, strigand si apucandu-se cu disperare de orice piatra sau trunchi ii ieseau in cale.A simtit cum trupul I se ridica invaluit de-o caldura neobisnuita ,cum crengile ii sunt asezate cu grija ,una cate una si scuturate de zapada.Cateva minute mai tarziu s-a lasat liniste iar bradutul a deschis ochii si a vazut de jur-imprejurul sau  animalute ciudat de mici cu ochi fixi si sticlosi ,asezate pe un pat mare si inalt din lemn alb  iar in spatele sau  o soba bruna si lata ce lasa sa se vada in ea niste vreascuri uscate ce trosneau placut intr-un joc de culori vii. Micutul a simtit cum picioarele sale erau adunate intr-o prinsoare argintie ceea ce-l impiedica sa fuga .Pentru un moment usa s-a deschis  brusc  iar bradutul avu impresia ca aude un glas  atunci cand ea s-a trantit galagios de toc..Intinzandu-se spre ea pentru a auzi mai bine a putut vedea cristale de fulgi albi, lipiti de geam ce inramau frumos un chip verde impodobit cu fel de fel de minunatii ce sclipeau vesele in lumina sobei,ca in povestile bunicii.Era el,unicul ,frumosul si mai verdele  dintre toti brazii,bradul de Craciun.

vineri, 3 august 2012

Ma gandesc ca ...



De multe ori...
      Am tipat si-am sarit in sus de fericire.Am zambit si atunci cand inima-mi plangea  
      Am plans ascultand muzica si privind fotografii.Am dat telefoane doar pentru a asculta o voce.
      Am fost deceptionata de persoane care credeam ca nu vor face asta niciodata. Am iertat . 
      M-am simtit singura intre o mie de persoane doar pentru ca lipsea una singura. Am incercat sa uit chiar si atunci cand stiam ca mi-e imposibil s-o fac. 
      Am asteptat.Asteptarea e mai usoara cand ti-o promite cineva.
      Am crezut .Am sperat.

Uneori...

      M-am indragostit de un suras. Am furat sarutari.Am confundat sentimente.

Si daca de fiecare data ultima iubire ni se pare cea adevarata atunci ...unde se duc iubirile cand mor ?

joi, 12 ianuarie 2012

Cine moare?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi... 


                                                                                                          de Pablo Neruda .

joi, 15 decembrie 2011

Scrisoare catre al meu Prieten


Nu prea stiu de ce te caut si de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez micile mele secrete. Poate ca-mi scriu chiar mie.Realizez ca suntem prieteni de doar cateva saptamani.Nu ma cunosti,nu te cunosc .Nici macar nu stiu cum arati prea bine.Probabil ai trece lejer pe langa mine fara sa te recunosc.Stiu sigur insa ca as tresari la auzul vocii tale.
Ne salutam tacut in fiecare dimineata imbratisand o fereastra deschisa timid ,spre acelasi cer.Tu acolo,eu aici.Pornim  apoi impreuna la drum, de mana ,ca doi vechi prieteni .Privesc prin ochii tai peisaje colorate in nuante vii ,  nestiute mie si zambesc atat de des incat am uitat cum e sa fii trista. Felul in care ma citesti ,  ma cauti si ma aprobi ma face sa ma simt ciudat sa scriu ca nu ma cunosti.
Ce e mai real? prezenta fizica a prietenei care imi este alaturi de ani de zile dar ma asculta absenta,la un pahar de ceai , nestiind nici macar care sunt melodiile sufletului meu....sau Necunoscutul ce isi aseaza zi de zi  sufletul in palma mea si se gandeste la mine atunci cand ploua?

marți, 29 noiembrie 2011

El:cine esti?




Nimeni.N-am farmecul tau.Nici inteligenta .N-am ochii albastri ,nici macar verzi .N-am picioare lungi ,nici buze senzuale.
Ieri, am fost o  zi de Mai.
Azi ,sunt doar o pereche de maini indragostite de-o pereche de brate ,vreo zece degete,un zambet,o privire si niste ganduri neuniforme. 
Maine,vorba ta “de multe ori nici nu mai conteaza” .