Nu prea stiu de ce te caut si de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez micile mele secrete. Poate ca-mi scriu chiar mie.Realizez ca suntem prieteni de doar cateva saptamani.Nu ma cunosti,nu te cunosc .Nici macar nu stiu cum arati prea bine.Probabil ai trece lejer pe langa mine fara sa te recunosc.Stiu sigur insa ca as tresari la auzul vocii tale.
Ne salutam tacut in fiecare dimineata imbratisand o fereastra deschisa timid ,spre acelasi cer.Tu acolo,eu aici.Pornim apoi impreuna la drum, de mana ,ca doi vechi prieteni .Privesc prin ochii tai peisaje colorate in nuante vii , nestiute mie si zambesc atat de des incat am uitat cum e sa fii trista. Felul in care ma citesti , ma cauti si ma aprobi ma face sa ma simt ciudat sa scriu ca nu ma cunosti.
Ce e mai real? prezenta fizica a prietenei care imi este alaturi de ani de zile dar ma asculta absenta,la un pahar de ceai , nestiind nici macar care sunt melodiile sufletului meu....sau Necunoscutul ce isi aseaza zi de zi sufletul in palma mea si se gandeste la mine atunci cand ploua?
keep diaring
RăspundețiȘtergere