De ce?

De ce oare zilele se scurg…

De ce viata-mi pare un etern  amurg

De ce pruncii nu mai cred in zine

De ce nu mai cred in rugaciune
De ce nu mai vad tineri zimbind

De ce vad batrinii azi cersind

De ce oare oamenii isi vand

Suflete pe-un petic de pamant

Semn de intrebare la sfarsit de gind

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL
                                     de Adrian Paunescu

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?

Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.

Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

                                        

Lumina

        Trec  mereu  grabita, incruntata, cu trupul ascuns in vesminte cenusii .Zimbetu-mi moare intotdeauna  inainte de rasaritul soarelui.Vedenii ma ispitesc mereu sa-ntorc capul .Tresar mult.Gindurile–mi  rodesc  iluzii verzi ce-mi  risipesc belsugu-n inchipuiri calde.Nu mi-e teama ca voi seca intr-o zi si voi cersi de la altii.Inauntrul sufletului meu cineva a adus lumina.

Prea devreme

Si doruri zac nestinse,
In paru` ce-ti  albise

de inca prea devreme.

Da... parul iti albise
De teama de a pierde

De timpul ce nu crede

De  nostalgii pastrate

in chip sculptat de vreme.

De vise dragi uitate

de inca prea devreme.

La multi ani doamnelor si domnisoarelor!

        Ziua de 8 martie, motiv de bucurie pentru doamne si domnisoare. Se daruiesc flori, se fac cadouri, se venereaza femeia. Putini stiu ca ziua internationala a femeii marcheaza, de fapt, o comemorare. In urma cu 100 de ani, intr-un incediu dintr-o fabrica din New York, si-au pierdut viata numeroase muncitoare. Angajatele fabricii americane de textile au declansat un protest fata de conditiile de munca, iar initiativa lor a fost punctul de plecare pentru fixarea datei de 8 martie ca fiind "Ziua Internatinala a Femeii".

    In anul 1910, la Internationala Socialista din Copenhaga, s-a hotarat ca o zi pe an sa fie consacrata sarbatoririi pe plan international a femeii muncitoare, iar in anul 1977, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a decis ca aceasta zi sa fie 8 martie.

    In tarile Europei Occidentale, aceasta zi este asociata cu lupta femeii moderne pentru emancipare, transmit agentiile internationale de presa. In Italia, de exemplu, de 8 martie sunt organizate reuniuni - nu lipsite de teme si polemici politice, cu accent pe afirmarea drepturilor femeilor, a sigurantei acestora la locul de munca, a sanatatii, transmite agentia ANSA.

   In tarile baltice, pe 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua Mamei. Copii daruiesc mici cadouri si flori mamelor. Tot in aceasta zi, barbatii ofera flori femeilor care le sunt aproape, in semn de multumire, respect si iubire.

Sa nu uitam de Martisor !

        La inceput a fost un banut. Apoi o ghinda, un nasture, un lemn usor mestesugit ori o moneda gaurita de care se legau doua fire impletite - una alba si alta neagra. In timp, rosul a luat locul negrului. Iar de la moneda s-a ajuns la forme diferite, ciudate ori haioase. Chiar si alte cadouri sunt acum legate cu snurul de martisor.
       Martisoarele se daruiau, se primeau si se purtau pana cand se zarea primul arbust inflorit. Atunci se prindea martisorul pe o ramurica inflorita ori pe un trandafir. Altii purtau martisorul pana ce soseau berzele, cand il aruncau dupa ele, spunand: “Na-ti negretele si da-mi albetele!”. In unele zone se purta pana la Florii, in altele pana de Sfantul Gheorghe sau pana la Armindeni, de 1 mai. De fapt, se poarta pana cand intreaga natura se revigoreaza, pana dam jos hainele groase.
Cu moneda de la martisor se cumpara vin rosu, care se bea pe iarba, de Armindeni, ca oamenii sa fie sanatosi peste an.

       Daruim martisoare pentru a arata ca ne pasa de cei din jur, pentru a arata ca tinem la cineva, ca iubim. Ne-am obisnuit insa ca barbatii sa daruiasca femeilor, iar copiii - celor mai in virsta. Doar in unele zone din Moldova - in nord - fetele daruiesc baietilor, urmind ca ele sa primeasca daruri de 8 Martie. Insa, indiferent cine da si cine primeste, un lucru este cert: inceputul primaverii este si va ramine un prilej de a darui, de a arata celor din jur ca ne pasa de ei.

Sa nu uitam de Dragobete !

Este ziua lui Dragobete, numit si Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor, fecior chipes si puternic, ce ne aduce iubirea in casa si in suflet.
Legenda povesteste despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, si lui Cupidon, al romanilor, ce oficia in cer, la inceputul fiecarei primaveri, nunta tuturor animalelor, traditie ce s-a extins treptat pana in randul oamenilor si a da nastere unor obiceiuri specifice romanilor din sudul si nordul Dunarii.

In mediul rural, in special, traditia straveche, riturile vechilor traci raman inca vii. Romanul de aici isi mai aduce inca aminte de obiceiul de demult al fetelor si baietilor, care, in ziua lui Dragobete, se primeneau in haine curate de sarbatoare si porneau cu voie buna inspre padure, pentru a culege ghiocei, viorele, tamaioasa, pe care le asezau la icoane si le foloseau la diverse farmece de dragoste. Inspre ora pranzului, fetele porneau in goana inspre sat, fuga fiecareia atragand dupa sine cate un baiat, si nu unul oarecare, ci acela care le indragea. De isi prindea aleasa, acesta ii fura o sarutare in vazul lumii, sarutare ce simboliza legamantul lor de dragoste pe intregul an de zile. . Un alt obicei al fetelor era de a strange omatul netopit, apa de ploaie sau de izvor, pe care o considerau ca avand efecte magice asupra lor atunci cand o foloseau, intrucat deveneau mai frumoase si mai dragastoase.

Flacaii stransi in cete sau multimile de fete obisnuiau ca, in ziua de Dragobete, sa isi cresteze bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, respectiv surori de cruce.
Traditia mai spune ca, in aceasta zi, cand biserica crestina sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii isi intrerupeau toate muncile, curatandu-si si aranjandu-si insa casa, pentru a-l intampina sum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci insotit de asa-numitele zane Dragostele, ce le sopteau vorbe de amor indragostitilor.
Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu ii prinda fara pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete.

Prilej de bucurie si bunastare, Dragobetele reprezinta una dintre cele mai frumoase obiceiuri stravechi ale poporului roman. Pacat insa ca foarte multi i-au uitat semnificatia si au substituit-o cu sarbatoarea vecinilor nostri occidentali, aceea a Sf-ului Valentin, ce nu are nici o inrudire cu mitologia populara romana. Insa romanii care cunosc legenda lui Dragobete o celebreaza pe 24 februarie a fiecarei primaveri.Love is all @ !