"Cele uitate se isca iarasi cand infloresc ciresii"

    Frunzaresc vechile mesaje primite de la tine Altadata imi scriai mult .Acum timpul te fura ,minutele ti-s prea putine ,socotelile nu mai sunt aceleasi.Un singur lucru as vrea sa-ti amintesti. Undeva, departe, la o fereastra  un suflet asteapta an de an sa-ti infloreasca ciresii.

Fara cuvinte.

Gand de noapte

Marchez in gand primii pasi ,incercand sa calc mereu pe acelasi urme .
Timpul imi roade imaginatia .Prea putine ganduri mai ma duc la tine .
Sting lumina si-ncep sa bajbai pe intuneric .Peretii presarati de lumini,imi par pictati.
Undeva intr-un colt doua umbre tac imbratisate .
Gandu-mi zboara la eternul doi, pe-o faleza -n lumini colorate sub o salcie plangatoare,perechi de buze ce se-mpreuneaza-nfiorate intr-un dans al iubirii .Nimic in jur.Doi ochi, cu sclipiri de verde curat ma cer .Mainile-i-mi soptesc apasat  versuri dragi mie.Graiul lor nu e pe intelesul lumii.
Ma gandesc ca de-am fi avut aripi ,am fi zburat!
Si ma veselesc la gandul zborului din visele copilariei mele si ma gandesc la" Zburatorul" lui Eminescu si iar la Astrul meu .Si ma-ntristez de trecerea timpului .Si chiar nu stiu cand am uitat sa zbor.
Aprind lumina.
Umbrele dispar intotdeauna odata cu rasaritul soarelui dar gandul intunecat al uitarii e inca acolo,pe el doar lumina prezentului il poate stinge.

De ce?

De ce oare zilele se scurg…

De ce viata-mi pare un etern  amurg

De ce pruncii nu mai cred in zine

De ce nu mai cred in rugaciune
De ce nu mai vad tineri zimbind

De ce vad batrinii azi cersind

De ce oare oamenii isi vand

Suflete pe-un petic de pamant

Semn de intrebare la sfarsit de gind

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL
                                     de Adrian Paunescu

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?

Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.

Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

                                        

Lumina

        Trec  mereu  grabita, incruntata, cu trupul ascuns in vesminte cenusii .Zimbetu-mi moare intotdeauna  inainte de rasaritul soarelui.Vedenii ma ispitesc mereu sa-ntorc capul .Tresar mult.Gindurile–mi  rodesc  iluzii verzi ce-mi  risipesc belsugu-n inchipuiri calde.Nu mi-e teama ca voi seca intr-o zi si voi cersi de la altii.Inauntrul sufletului meu cineva a adus lumina.

Prea devreme

Si doruri zac nestinse,
In paru` ce-ti  albise

de inca prea devreme.

Da... parul iti albise
De teama de a pierde

De timpul ce nu crede

De  nostalgii pastrate

in chip sculptat de vreme.

De vise dragi uitate

de inca prea devreme.